Povestea mea are un inceput trist, dar, multumesc lui Dumnezeu, un final fericit. Si eu si sotul meu iubim copii nespus de mult si ne doream si noi un copil al nostru. Am pierdut prima sarcina la o luna, dar am trecut cu vederea si am spus: “cu Dumnezeu inainte!”.

Dupa o perioada am ramas iar insarcinata, totul era bine, mergeam la serviciu fara nici o problema. Sarcina ajunsese la sase luni si cu o seara inainte de a se intampla necazul, stateam cu sotul meu si ne faceam planuri daca o sa fie fetita o dam la gimnastica, iar daca este baietel il dam la fotbal. A doua zi dimineata imi era un pic rau, am mers la maternitate, mi s-a pus o perfuzie, dar am pierdut copilul. Era o fetita ca un ingeras si mai si traia. Am rugat-o pe asistenta sa o duca la incubator, dar a zis ca nu are sanse sa traiasca. Nu am vazut asa femeie rece, fara suflet. I-au spus si fetele din salon, dar a fost de neclintit. Acea persoana nu poate fi numita om. Am suferit mult timp, aveam imaginea ingerasului meu care l-am pierdut.

Am ramas iar insarcinata, si de data aceasta totul mergea bine. La cinci luni aceeasi poveste si ironia sortii a fost ca sa ma asiste aceeasi asistenta cu sufletul de gheata . De data aceasta era baietel si traia si el dar, ne loveam de acelasi zid rece.

Am mai pierdut cateva sarcini mai mici 3 luni, 2 luni…dar nimeni nu-mi spunea care este cauza. Intre timp am botezat o fetita de la centrul de plasament. Va spun sincer, daca o vedeati nu v-ati fi mai dezlipit de ea. Era un ingeras cu ochii albastrii, iar cand am luat-o in brate era cea mai fericita. Am vrut sa o infiem, dar ne-au spus ca de la centrele de plasament nu se infiaza copii, ci doar in momentul in care ajung la orfelinate. Ma atasasem foarte mult de acest copilas. Nici astazi nu-mi explic cum a putut acea mama, daca o pot numi asa, sa-si abandoneze ingerasul cu ochisori albastrii. Toate prietenele imi spuneau sa renunt, mai ales prin cate am trecut, dar mie si sotului meu ne plac atat de mult copii incat doream cu orice pret un copilas al nostru.

In anul 2006 am ramas iar insarcinata si de la trei luni nu am mai mers la servici. Ma internam in fiecare luna in spital si am stat mai tot timpul sub observatie. Pe data de 31.10.2006 am nascut o minune de baietas cu chip ca de ingeras. Se numeste Teodor Cosmin si este un scump si pe deasupra mai are si ochisorii albastrii! Multumim ca ne-ati citit povestea.

Membru NN: „tanticanedelcu„